sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Sfârşit in suferinţi şi-n munci


Sfărşit în suferinţi şi-n munci, cu lacrimile-n gene
eram când m-ai găsit atunci căzut, Samaritene.

M-ai ridicat milos din drum, pe-asim m-ai pus la Tine,
iar eu, plângând, Ţi-am spus: "De-acum, fă orice vrei cu mine!"

Uitat de toţi şi chinuit, am plâns apoi departe,
Tu însă iarăşi ai venit şi m-ai scăpat dn moarte.

M-ai prins de mână şi mi-ai spus să Te urmez pe Tine,
eu Te-am urmat mereu supus: "Fă orice vrei cu mine!"

Târziu, întru-un spital uitat, zăceam în chinuri grele
şi numai Tu m-ai cercetat în chinurile mele.

La Sânul Tău iubit m-ai strâns, durerea să se-aline;
înviorat, Iisuse-am plâns: "Fă orice vrei cu mine!"

Ajuns-am vremuri bune-apoi ăi prins-am lumea dragă,
iar inima spre rele căi cerca să mă atragă.

Dar Tu-ntâlnindu-mă, mi-ai spus că asta nu e bine;
am înţeles şi m-am supus: "Fă orice vrei cu mine!"

Când, într-o toamnă, m-ai chemat din satul fără nume,
Cuvântul Tău am ascultat şi m-am desprins de lume.

M-ai prins de mână, eu, supus, plecat-am după Tine
şi-ngenunchind smerit am spus: "Fă orice vrei cu mine!"

M-ai pus să luminez! Şi-arzând cu lacrimile-n gene,
vreau să mă mistui luminând aici, Samaritene.

Să-Ţi fiu un slujitor supus, s-ascult mereu de Tine,
să fiu al Tău pe veci, Iisus, să faci ce vrei cu mine.

de Traian Dorz

Niciun comentariu: