Căderea din smerenie

Omul a ieşit din mâna lui Dumnezeu fără nici un defect sau cusur, fără nici un fel de lipsuri sau imperfecţiuni. Dumnezeu nu putea crea răul. Şi pentru că omul este coroana Creaţiei, Dumnezeu a creat pentru el grădina Edenului. Eden înseamnă fericire (cf. Facere 2, 8-9).

Pus în această grădina a fericirii, omul era stăpân peste toate şi, prin ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu, putea deveni, cu timpul, nemuritor. Limitarea făcută de Dumnezeu cu privire la cei doi pomi, din care omul nu avea voie să mănânce, nu atinge cu nimic perfecţiunea virtuală a omului, căci "pomul cunoştinţei a fost o încercare, o ispitire şi un exerciţiu al ascultării omului" (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica - trad. D. Fecioru).

Dacă omul ar fi trecut ecest "exerciţiu" şi ar fi rămas în slava ce i s-a rânduit de Dumnezeu, dacă ar fi rămas în smerenie, n-ar fi avut o falsă măreţie, ci una adevărată. Însă omul s-a lăsat amăgit de diavol şi dorind să fie mai mare decât era, a pierdut şi ce avea şi ceea ce putea avea.

De atunci, acelaşi şiretlic îl foloseşte divolul pentru toţi oamenii şi nu puţini sunt cei care păţesc asemenea protopărinţilor noştri, Adam şi Eva.

Căderea din smerenie înseamnă dorinţa de a te înălţa nu în cele spirituale, ci în cu totul altceva, contrar planului lui Dumnezeu cu privire la om. Mândria este rezultatul căderii omului din smerenie. Această cădere din smerenie o întâlnim sub diverse aspecte în viaţa omului. Cel care se laudă cu faptele lui bune, în faţa semenilor, ca de propriile sale fapte, este căzut din smerenie.

Fariseul a căzut din smerenie, datorită îngâmfării şi laudei de sine. Vameşul a coborât de la templu "socotit neprihănit" şi fost înălţat că s-a smerit înaintea lui Dumnezeu (cf. Luca 18, 10-14). "Fiecare - spune Sf. Ap. Pavel - să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea laudă faţă de sine numai, şi nu faţă de altul" (cf. Galateni 6,4)

Sunt apoi oameni care au căzut din smerenie pentru că s-au îngâmfat. Au avut înţelepciune şi pricepere, dar acestea în loc să-i apropie mai mult de Dmnezeu, i-au înstrăinat, datorită îngâmfării. Pentru omul îngâmfat, înţelepciunea şi priceperea sunt zadarnice căci:

"Cărările înţelepciunii pe Dumnezeu Îl au ca ţel,

din El încep, prin El duc toate

şi toate se sfârşesc în El..."

"...Adevărata-nţelepciune e doar aceea ce mereu

pe orice om, din orice ţară,

îl îndreaptă către Dumnezeu"

"...Omul e-nţelept atâta

cât înţelepciunea cată

dar când crede c-a aflat-o

are inima-ngâmfată"

(Traian Dorz)

"S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înebunit" - spune Sf. Ap. Pavel în Romani, cap. 1, v. 22.

Căzuţi din smerenie sunt şi cei care judecă pe semenii lor mai aspru decât pe ei înşişi, care nu sunt răbdători, nu acceptă să fie mustraţi, care se ruşinează a-şi mărturisi public greşelile lor sau credinţa lor în Dumnezeu. Căzuţi din smerenie şi vrednici de plâns sunt şi cei care nu ştiu iubi decât cu vorba, care nu ştiu iubi decât lucrurile vremelnice, lăsând deoparte iubirea cu fapta.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne putem feri de o astfel de cădere, ascultând şi supunându-ne întru totul voii lui Dumnezeu, căci voia luiDumnezeu este mântuire noastră.

"Pentru a păstra smerenia, trebuie să omorâm trupul şi să primim în noi Duhul lui Hristos (Romani 8.13). Sfinţii au dus o lupta crâncenă cu demonii şi i-au biruit prin smerenie, rugăciune şi post...Tu zici: "Viaţa mea e plină de suferinţi". Dar eu îţi voi răspunde, sau mai degraba Domnul însuşi îţi spune: "Smereşte-te şi vei vedea că, spre uimirea ta, încercările tale se vor preface în odihnă şi vei spune: "De ce mă chinuiam şi întris­tam atât altădată?" Acum însă, eşti fericit pentru că te-ai smerit şi harul a venit. Acum, chiar dacă ai fi singur în săracie, bucuria nu te va părăsi, căci ai în suflet pacea despre care a zis Domnul: "Pacea Mea dau vouă" (Ioan 14,27). Aşa dă Domnul pace oricărui suflet smerit....

"Doamne, dă-ne darul smerenie Tale".

O, smerenie a lui Hristos! Te cunosc dar nu te pot atinge.

Roadele tale sunt dulci căci nu sunt ca ale pământului.

O, Doamne, învaţă-ne prin Duhul Sfânt

să fim ascultători şi înfrânaţi.

Dă-ne duhul pocăinţei lui Adam,

dă-ne să ne plângem păcatele noastre.

Dă-ne să Te slăvim şi să-ţi mulţu­mim veşnic.

Tu ne-ai dat Prea Curatul Tău Trup şi Sânge

ca să trăim veşnic împreună cu Tine

şi să fim acolo unde locuieşti Tu, văzând Slava Ta

(Ioan 6,53-58;17,24).

Doamne, dă tuturor popoarelor pământului

să ştie ce viaţă minunată dai Tu celor ce cred întru Tine.

( Sfantul Siluan Athonitul)