duminică, 4 decembrie 2016

Cât de mult îţi pare rău pentru ce ai greşit azi?


Trecerea cu uşurinţă pe lângă o astfel de întrebare este tocmai acel "dram de oţet ce strică aluatul cel mai nobil" - dacă ar fi să-l cităm pe Shakespeare. Alergăm toată ziua după fel şi fel de lucruri, căutând răspunsuri la fel şi fel de întrebări...agăţăm în colţul buzelor zâmbete menite să ascundă o posibilă părere de rău pentru eventualele noastre greşeli, pentru rugăciunile noastre grăbite rostite doar cu limba, cu gură şi nu cu inima.

Recent am învăţat o lecţie deosebită. Un prieten (pe care nu-l prea văd des pe la biserică) mi-a spus că are o problemă şi m-a rugat să merg cu el la biserică să ne rugăm împreună. Ne-am aşezat amândoi pe genunchi rugându-ne în şoaptă. Eu pentru el...el, pentru toată lumea. Pentru o clipă am tăcut ascultându-i şoaptele. Nici un cuvânt din rugăciunea lui nu amintea de problemele lui ci doar de problemele altora. Îşi cerea iertare că nu-i poate ajuta şi că se ruga pentru ei atât de rar....

O ruşine cum n-am mai simţit de mult am simţit că-mi îmbujorează obrajii...eu, mă gândesc atât de mult la mine şi atât de puţin la ceilalţi...În ziua aceea m-am videacat (ma rog Domnului să fie aşa) de orice urmă de fariseism.

Rugăciunea este urmată întotdeauna de un rezultat, dacă ea este făcută în mod corect. "Nici un om nu s-a rugat vreodată fără a învăţa ceva", scrie Emerson. Iar eu am învăţat că orice părere de rău se poate transforma în binecuvântare când rugăciunea este sinceră.

Un comentariu:

ana spunea...

Ador marturisirile sincere, de acest gen. Ma invata enorm si imi ingaduie sa iau parte la taina lucratoare din inima...

Cat de rau imi pare pentru ce am gresit?...atat cat imi e iubirea...